De ce să devii membru CPM?

Vrei motive să ni te alături? Ce spui de următoarele ?

1. În primul rând pentru că lucrezi deja în domeniu și îți iubești meseria – adori ceea ce faci și îți dorești să faci această meserie și în viitor.

2. Pentru că vrei să te dezvolți profesional și vrei să faci parte din categoria oamenilor aceia luptători care ridică ștacheta asupra percepției profesionistului de marketing-secretară, omul care implementează fără a avea un cuvânt de spus – în acest sens vom lucra împreună în cadrul întâlnirilor la campanii noi cu care să te prezinți în fața Managementului și a Departamentului de Vânzări și să reușești să faci o impresie bună, devenind astfel mai respectat în cadrul companiei. Sau poate ai deja idei și vrei un feedback sau ajutor în implementare, colaboratori noi.

3. Pentru că vrei să faci parte dintr-o comunitate în care există oameni ca tine, considerați „altfel” pentru că sunt creativi și prietenoși – noi, cei „altfel”, vom crea relații, prietenii și de ce nu, colaborări noi pentru campanii WOW .

4. Pentru că vrei să vorbești pe limba ta cu oameni care vorbesc și ei aceeași limbă.

„Educația este cea mai bună provizie pe care o poți face pentru bătrânețe”. 

Aristotel

5. Pentru că știi că un brainstorming are putere transformatoare (noi credem în puterea transformatoare a lui ÎMPREUNĂ) și te bucură ideea că poți ajuta și tu la rândul tău.

6. Pentru că vrei să ai acces la cât mai multă informație, la” mintea colectivă a profesioniștilor de marketing” – fiecare dintre noi are un interes anume asupra acestui domeniu, știe să facă ceva mai bine decât altul, poate contribui și ajuta un membru al comunității.

7. Pentru că vrei să participi la cursuri de specialitate, dar majoritatea sunt în București și ar implica costuri majore din partea ta. Fiind o comunitate formată, putem accesa cursurile local.

8. Pentru că crezi în puterea brandului personal și îți dorești mai multă vizibilitate, atât pentru tine cât și pentru compania ta.

„A fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes!” Henry Ford